Ca să-ţi condimentezi viaţa sexuală nu ai neapărat nevoie de x poziţii ciudate de încercat şi nici de cine ştie ce jucării bizare, ci ai nevoie de imaginaţie, moment şi locul potrivit.
Numele Elenei de la Mandinga este unul dintre cele mai rostite nume în aceste zile, iar cântăreaţa este analizată şi comentată în cel mai mic detaliu. Şi reies la iveală tot felul de momente, unele spectaculoase, altele deloc măgulitoare.
Pentru că Festivalul de la Cannes înseamnă, printre altele, modă dusă la extrem, nu doar covorul roşu este scena prezentărilor, dar şi aeroportul din Nisa!
Sau iti pui prezervativ
« Raspunde